O rețea de biciclete electrice va fi creată în zona transfrontalieră
România-Bulgaria. Bicicletele se vor putea închiria gratuit din mai
multe orașe, iar cei interesați pot face vizite turistice sau de
afaceri. Totul se va întâmpla în cadrul proiectului E-bike Net.
E-bike Net, lansat luni, 18 aprilie, la Calafat, este implementat de Patronatul Local al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (PLIMM) Calafat, Agenția de Dezvoltare Regională, Centrul de Afaceri Vidin, Camera de Comerț și Industrie Vidin și Asociația Română pentru Industrie Electronică și Software Oltenia (ARIES) din Craiova. Acesta se va desfășura pe o perioadă de 24 de luni și este finanțat prin Programul Interreg V-A România-Bulgaria 2014-2020.
În cadrul proiectului se urmărește crearea unei rețele de biciclete electrice. Câte zece biciclete vor ajunge în Dobrich, Ruse, Veliko Târnovo, Pleven și Vratsa, câte cinci în Gorna Oryahovitsa, Svistov, Mezdra, Balchik, Lom, Montana, Cherven Bryag, Dulovo, Oryahovo, Silistra și 20 în Vidin. În România, în Craiova, Giurgiu, Drobeta Turnu Severin, Călărași, Constanța vor fi distribuite câte zece biciclete, iar la Alexandria, Medgidia, Mangalia, Caracal, Roșiori, Turnu Măgurele, Cernavodă, Năvodari, Slatina și Oltenița câte 5, și 20 la Calafat. „Acest proiect contribuie la dezvoltarea durabilă, pe poziții de egalitate a ținuturilor de la nord și sud
În cadrul proiectului vor fi înființate stații de încărcare a bicicletelor în mai multe orașe din zona transfrontalieră, tot astfel cum cei interesați să descopere locurile de la nord și sud de Dunăre vor avea la dispoziție itinerarii recomandate până la orașele și locurile turistice de importanță semnificativă.
În pregătirea rețelei se are în vedere „organizarea de întâlniri de lucru cu părțile interesate din zona-țintă pentru selectarea operatorilor care vor găzdui stații de biciclete și stații de încărcare în următoarele orașe: Veliko Târnovo, Pleven, Vidin, Vratsa, Ruse și Dobrich din Bulgaria și Giurgiu, Drobeta Turnu Severin, Călărași, Constanța, Craiova. După selectarea operatorilor se vor semna contracte cu aceștia, ei devenind astfel responsabili pentru funcționarea rețelei de biciclete“, a precizat în cadrul conferinței Alin Dumbrăvea, responsabil financiar în cadrul programului.
De asemenea, în cadrul proiectului vor fi organizate 18 evenimente: turnee și festivaluri care vor promova e-biking-ul ca opțiune de mobilitate individuală. „Mă bucur că avem posibilitatea să realizăm acest proiect împreună cu partenerii noștri tradiționali cu care lucrăm de foarte mult timp. Ideea acestor biciclete este ca noi să lărgim grupul țintă care poate să le folosească. Important este să ieșim în natură cât mai mult, să facem sport și o putem face cu bicicletele“, a precizat Eftim Stefanov, președintele Agenției de Dezvoltare Regională Vidin.
de Dunăre. Vom construi o nouă secvență, aceea a promovării turistice prin intermediul bicicletelor electrice… Facem dovada din nou, că noi, societatea civilă, promovăm proiecte valoroase, inovatoare și construim o rețea, care poate fi exemplu de bună practică de-a lungul întregii granițe transfrontaliere România -Bulgaria“, a precizat Ionel Dumitrescu, președintele Patronatului Local al Întreprinderilor Mici și Mijlocii Calafat.
http://www.gds.ro/…/retea-transfrontaliera-de-biciclete-el…/
- articol preluat din Gazeta de Sud, autor: Mirela Marinescu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu