AZI E DRAGOBETELE, sărbătoarea iubirii la români !

Dragobetele-sarbatoarea iubirii

DRAGOBETE, sărbătoarea iubirii la români, este celebrată în fiecare an pe 24 februarie. "Ziua Îndrăgostiţilor", în varianta românească, provine de pe timpul dacilor şi din credinţa într-un zeu al iubirii, a cărui sărbătorire marca şi începutul primăverii.
 Dragobetele mai poartă şi numele de "Cap de primăvară" şi este o sărbătoare specifică a zonei de sud a ţării - Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea. Obieciul marchează începutul primăverii, renaşterea naturii şi a dragostei.

Profesorul Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (...), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”.

Dragobetele mai este descris şi drept o "făptură mitică", "un tânăr voinic, frumos şi bun". Potrivit legendelor, Dragobetele era fiul Babei Dochia, „o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”. El era considerat zeul dragostei şi al bunei dispoziţii, iar de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii, fiind considerat protectorul şi aducătorul iubirii.

Dragobetele mai poate fi întâlnit în cultura populară şi sub numele de Dragomir, cunoscut ca un cioban care o însoţeşte pe Baba Dochia în călătoriile prin munţi. El era considerat un simbol al primăverii, iar de ziua lui se sărbătorea "înnoirea firii" şi oamenii se pregăteau de primăvară.

O altă legendă vorbeşte despre Dragobetele transformat de Maica Domnului în planta Năvalnic, după ce acesta ar fi încercat să "îi încurce cărările".

Ovidiu Focșa, etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat că „despre Dragobete se crede că este o un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate și de renașterea naturii.(...) Aceasta sărbătoare marca revigorarea naturii și nu numai, ci și a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sărbătoare a revigorării vegetației, a vieții în creștere, o data cu trecerea la anotimpul de primăvara durata zilei creștea, în contrapondere cu noaptea care descrește, ca dovada și zilele sunt mai însorite. Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetația dar și oamenii se puneau în acord cu natura, era o nunta a naturii, însemnând renașterea acesteia, retrezirea la viață, ceea ce este și semnificația centrală a sărbătorii”.

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transformat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat "zânul dragostei", zeitate ce îi ocroteşte şi le poartă noroc îndrăgostiţilor. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce 'se logodesc' în această zi.