Adevărul de Calafat este poate singurul ziar
on-line local care nu poate fi acuzat că ține trena vreunui personaj din administrația publică locală, dar atunci când lucrurile încep să se miște intr-o direcție firească și intr-un ritm alert, nu ne dăm la o parte din a scoate în evidență acele lucruri așa cum nu ne dăm la o parte să îi criticăm dur când deraiază de la lege și de la menirea unui ales local.
După nici o săptămână de la propunerea ziarului nostru în ceea ce privește amenajarea zonei din apropierea viitorului supermarket Lidl, actualul primar PSD al mun. Calafat a și dat ordin de începere a lucrărilor respective în zonă.
Așteptăm cu maxim interes și demararea lucrărilor imperios necesare de reabilitare și rebrenduire a zonei turistice Bascov. Nu la anu, nu la vară, nu la toamnă, ci imediat după ce trec Zilele Calafatului.
Numai un interes anti Calafat si anti cetățeni, poate amâna demararea acestor lucrări în zona Bascov.
Dacă există voința necesară acestea se pot definitiva cu succes până pe data de maxim 1 iulie.
BANI SUNT SUFICIENȚI LA BUGET dacă se lucrează fără parandărăt.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu