Olguta Vasilescu-Presedinte PSD Craiova |
:niciun vot impotriva , nicio abtinere !
Toţi membrii PSD cu drept de vot, prezenţi la conferinţa municipală de sâmbătă de la Casa Studenţilor, au votat pentru ca Olguţa Vasilescu să ocupe funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale din Craiova, funcţie pe care o ocupa până astăzi sub formă de interimat.
Aceasta şi-a desemnat şi echipa de conducere. Fostul preşedinte PSD Craiova, senatorul Mihai Fifor, ocupă, începând de astăzi, la propunerea Olguţei Vasilescu, funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei municipale. Pentru postul de secretar executiv a fost desemnat actualul director al RAT Craiova, Radu Preda.
Vicepreşedinţii organizaţiei sunt : Cezar Spânu, Florentin Gust (care a primit un vot împotrivă), Sorin Manda, Dana Barbu, Florentin Tudor, Alin Mitrică şi Nicuşor Cotescu. Trezorierul partidului este Ema Coşman.
La conferinţa municipală au participat, printre alţii, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, primarul sectorul 5 Bucureşti, Marian Vanghelie, Nicu Bănicioiu, Mihnea Costoiu, Doina Pană, preşedinţi de consilii judeţene, parlamentari de Dolj, precum şi reprezentanţi PNL, PC şi UNPR. „Lia Olguţa Vasilescu este liderul generaţiei noastre, un lider care poate să ne dea speranţă că poate fi mai bine. Trebuie să demonstreze că va fi cel mai bun primar al Craiovei din ultimii 20 de ani şi va avea mereu sprijinul meu şi al colegilor din Parlament. Olguţa Vasilescu are mereu uşa deschisă la premierul Victor Ponta”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
PS. Redactia Adevarul de Calafat a fost una dintre putinele publicatii din Dolj care inainte de inceperea Campaniei Electorale de la localele din 2012 a crezut si sustinut in permanenta ca tanara si ambitioasa Olguta il va bate pe ,,invincibilul" Aurica Solomon !
O mare parte din cei care mai credeau atunci , o faceau fortat necrezand nicio clipa in sansa si puterea ei ...noi am crezut cu tarie si nu ne-am indoit nici macar 1% !
Din fericire Olguta nu ne-a dezamagit !
Succes Olguta si multa putere de munca in toata activitatea !
Felicitari maxime Olguta !!!!!
RăspundețiȘtergereechipa de echipa pentru craiova
RăspundețiȘtergereLia ia-l si pe dunareanul Guta si scoleste-l putin ca deja ne-a adus prea multi investitori la Calafat si ce e mult nu e bun.Daca nu il stii vorbeste cu Henry Ford ca ii promisese o fabrica pe islaz la Basarabi ..........................
RăspundețiȘtergereLia Vasilescu face cacatu praf se inbogateste atat ea cat si toata gasca ei de restu o doare in cot.Important este cine este presedinte pe judet la psd caci daca se schimba Prioteasa Guta o beleste de tot.
RăspundețiȘtergerela guta e belita gata
RăspundețiȘtergere"Vinde-o mama pe Joiana si ma scoate din Jilava, vinde mama caii toti si ma scoate dintre hoti" - M.M Guta
RăspundețiȘtergeredupa ce se schimba sefii psd urmeaza schimbarea sefilor pnl si guta o beleste de tot
RăspundețiȘtergereSuper femeie...!merita 1000 de like-uri...si ca om dar mai ales ca primar de municipiu,nu ca guta ..."zero barat":(((
RăspundețiȘtergerePe un ziar online din calafat(http://calafatonline.blogspot.ro/) am vazut o factura emisa de catre primarie ...ori nu stiu sa citesc ori nu ma pricep la facturi...capacul de container mai scump decit containerul...!?daca factura este reala si nimeni nu a luat nicio masura sigur ne meritam soarta...platiti oameni buni impozitele ca stie mircea ce are de facut...:((((((
RăspundețiȘtergereeee nu ia nimeni nici o masura ??....cum asa ??
Ștergere1milion si 200 mii de euro prejudiciu cum ti se pare ??
ninele le tremura chilotii, nu te speria de ei,tu vezi ca homosexualul care a patat imaginea bisericii rudareanu sterge adevaruri despre camarilla lui guta, gartoi, cotea, ceilalti sunt mici copii, o avea guta chilotii patati de rahat sau nu, l-au bagat in rahat ale gartoi, oameni care sunt buni numai de lipit afise, ziua zet apare
RăspundețiȘtergereva dati seama teren vandut lui usurelu fara avizul secretarului, vanzare pentru care primaria reprezentata de ec mircea guta- o pula de padurar, a scos bani din casierie fiindca evaluarea = cadastru = taxe notar depasesc cele 18 milioane luate pe el
RăspundețiȘtergereCloramina, mai scumpă ca Arielul
RăspundețiȘtergereDe departe, cele mai interesante cheltuieli le-am descoperit în luna octombrie a anului 2010. În decurs de o săptămână, societatea comercială AGMEB MATERIALE SRL vinde Primăriei Calafat în valoare de peste două miliarde de lei. Astfel, în data de 17.10.2010, se emite factura cu numărul 127, în valoare totală de 70.990 lei (709 milioane lei vechi). Pe această factură sunt trecute sârmă de alamă (la preţul de 1.800.000 lei kilogramul fără tva- preţ real 320.000 lei) şi furtun incendiu. La trei zile distanţă, pe data de 20.10.2010, Primăria Calafat cumpără din nou, cu factura numărul 133 în valoare de 69.130 (aproximativ 700 de milioane lei vechi), de la aceeaşi societate comercială, clor pentru dezinfectat şi praf clor pentru dezinfecţie (acelaşi produs), la un milion de lei vechi kilogramul. Aici, la producători, am găsit mai multe preţuri, de la 30.000 lei kilogramul până la 250.000 de lei. Niciunde însă la 1.000.000 de lei (adică de cel puţin patru ori mai mult decât preţul real). Mai trec cinci zile, iar firma respectivă, SC AGMEB MATERIALE SRL iar vinde. Iar Primăria Calafat iar cumpără. Cam de aceeaşi valoare (la prima vedere fiecare factură este făcută în limita a 15.000 de euro fără tva-criteriu de încredinţare direct fără obligativitatea de a efectua licitaţie electronică). Aşadar, factura numărul 139 din 25.10.2010 este în valoare de 73.532 lei (alte 730 de milioane). De data asta nu mai e nici sârmă, nici cloramină ci europubele… sparte pe bucăţi. Adică cinci milioane roata, 18 milioane capacul, 18 milioane containerul şi alte cinci milioane balamaua. Credem că aici vorbim despre containerele zincate, care se vând, la producător, la un preţ de maxim 300 de euro, adică 12-13 milioane. Ţinând cont că Primăria Calafat a plătit 20 milioane numai pe roţile unei pubele, este evident că avem din nou de-a face cu o “cumpătată” cheltuire a banului public.
apelam la specialisti sa lamureasca opinia publica ce sunt aia hidranti suprateran portativi cu gat de lebada, la pret de 50 milioane lei bucata, achizitie marca guta care semneaza pe facturi, dobitocie maxima , or mai fi din astia in tara?
RăspundețiȘtergereEchipamentele pentru pichete, cumpărate cu doi ani înainte
RăspundețiȘtergerePrima firmă care pare să fi deschis drumul „sereleurilor” din Drăgăneşti este SC BRICOMAT SRL. Potrivit facturilor cu numerele 08 şi 35 din datele de 9 respectiv 15.12.2008, Primăria Calafat a cumpărat de 500 de milioane de lei echipamente necesare pentru staţii de autobuz (despre care înţelegem că valoarea finală a uneia ar fi la 200 de milioane de lei vechi), dar şi echipamente pentru pichetele PSI pe care Primăria urma să le cumpere peste doi ani.
Într-un material electoral pe care îl împarte, primarul Mircea Guţă spune că „mandatul meu a fost unul de sacrificiu într-o perioadă de criză”. Lovit de recesiune, primarul a trebuit să îşi vândă chiar Chryslerul pe care îl achiziţionase… din salariul de edil? Gura lumii spune că ar fi fost o atenţie din partea colaboratorilor, mai exact de la firma Bricomat. Mai spun oamenii că primarul Mircea Guţă a făcut câteva excursii prin Orientul Mijlociu, dar şi prin ţări scandinave.
Pe multe dintre facturile emise de firmele din Drăgăneşti Olt, Mircea Guţă a semnat ca... primarul, dându-şi „văzutul” pentru facturile de miliarde. Că doar nu dădea de la el din buzunar. Îl ajuta şeful de la DSUP (utilităţi publice), Pârvan Gheorghe. Semnăturile celor doi apar pe multe dintre facturi. De altfel, în urmă cu câteva zile, mai mulţi angajaţi ai Primăriei au dat cu subsemnatul în faţa celor de la DNA pentru cheltuielile exagerate ale conducerii. La o primă estimare, cel puţin un milion de euro s-au cheltuit în mandatul de criză al lui Guţă pentru roţi de pubele la 5 milioane bucata, cloramină la un milion kilogramul, coşuri de gunoi la 10 milioane bucata, staţii de autobuz la peste 200 de milioane bucata etc. Se putea face altceva cu aceşti bani? Răspunsul îl ştiţi doar dumneavoastră, calafetenii.
primaria calafat confundata cu minele din valea jiului, deoarece a urmat o achizitie de sute de masti de gaze si de filtru masca gaze, sunt basinosi printre ei si deranjeaza aerul popilor, alta explicatie nu este
RăspundețiȘtergereNu va mai pierdeti timpul amintind de broscute si iobagi ca nedianu ala are 30 de kg de aia al dreaq se catara repede pe catarg sa puna sacu pe camera, sa plece cu plasa de bani acasa ,cu usurei si cu natangi ,usurelu nu are nici liceu dar se descurca sa fraiereasca primaria, nu mai pierdeti timpul cu ei ci LOVITI HIDRA=guta sula mea magnificul
RăspundețiȘtergereGuta distrugatorul orasului si al lui in final a dat un ordin teribil: trageti pe masinile primariei cat puteti,luati-le acasa,futetiva in ele,rupetile ,duceti copii la gradinita, familiile la padure si el pozeaza in sfant, zboara toti handralaii pe masinile primariei ca e luni ca e duminica ca e 11 noaptea, parcati- le fratilor dupa ce va faceti cumparaturile la mall ca nu sunt ale voastre,ba deunazi guta a fost cadorisit cu un jeep de lavoicu care consuma 40 de litri motorina la suta de km si o tine la scara bloculji in mogador, sa parchezi masina la locul ei sa nu mai iesi cu ea ca belesti pula padurare ce e a ta scrie prostometele pe ea
RăspundețiȘtergere