restaurant tresor calafat

restaurant tresor calafat

mall ElectroputereParc-Craiova

mall ElectroputereParc-Craiova

vineri, 21 iulie 2017

Calafat, capitala Folk-ului international începând cu 3 august

Sub deja celebrul și internaționalul slogan ,,Asta-i muzica ce-mi place!”,
de la 3 august 2017, timp de o săptămână, pe malul Dunării, participă peste 100 de folkişti, poeţi, jurnalişti, organizatori de spectacole ale genului. Se cântă, se recită, se lansează cărţi şi albume, într-o atmosferă unică. Oraşul Calafat, încărcat de vibraţiile chitărilor, versurilor, prieteniei şi bunei dispoziţii devine atributul opţiunii de a fi fericit.

Ediţia aniversară prilejuită de celebrarea a 20 ediţii, va fi una cu totul şi cu totul specială.
Organizatorul și sufletul acestui festival nimeni altul decât, profesorul și în același timp trubadurul Dan VANĂ ...de 20 de ani !

duminică, 16 iulie 2017

Noua societate înființată de Primăria Calafat, o nouă breșe în Bugetul local

Noua și inutila societate a Primăriei Calafat

care se dorește a lua locul actualei societăți de gospodărire a municipiului nu este altceva decât o altă găselniță de a risipi Bugetul local pe lucruri de foarte proastă calitate făcute de oameni de foarte proastă pregătire profesională.
Ca drept exemplu la ce să ne așteptăm de la noua societate este ,,lucrarea " făcută în batjocură totală pe Bulevardul de centură al Calafatului de ,,profesioniștii " Primăriei.
Mai precis, gazonul sau ce ,,moartea căprioarei " au avut ei în sacii ăia de hârtie, nu a ieșit decât foarte rar, mai rar decât se pune porumbul iar mentenanța asigurată de leneșii Primăriei este zero, astfel ca buruienile au invadat total spațiul unde a fost ,,pus" gazonul.
Pentru că cititorii noștri sunt mai inteligenți decât ei , ne permitem să le dăm două indicii si anume :
1) Câți saci de gazon credeți că apar în contabilitate ca s-au utilizat acolo ?
2) La câți șefi și muncitori participanți la ,,însămânțare" a apărut în curțile proprii gazon, după ?
Mai mult, s-au scremut să refacă un scuar pe mijlocul centurii, dar chiorii n-au avut ochi să vadă și trotuarele din acea zonă care arată în ultimul hal.
Un alt exemplu de lucrare de mântuială făcută de viitorii întemeietori ai societății cu pricina este modul execrabil de cum au înțeles ei să repare intrarea spre punctul turistic Bascov (după sesizarea apărută pe ziarul nostru), aruncând trei lopeți de zeamă de asfalt cu pietroaie în niște cratere care trebuiau să fie decopertate complet și asfaltat ca la carte.
Dar la ,,țărani" ce să le ceri dacă ei nu trec de Galicea Mare decât de Paște și cel mult de Crăciun ?
Ei sunt doar cu ochii după ciordeală din absolut orice iar dorința de a realiza lucruri trainice pentru comunitate lipsește cu desăvârșire.
Cu astfel de apucături de borfași te mai și miri de ce iți pleacă populația tânără peste hotare  ?!
Ce o fi în sufletele lor când vin o dată la un an acasă și nu văd nicio minimă schimbare în bine ci tot în mai rău  ???
Vă lăsăm pe dvs. stimați cititori să trageți concluziile ce se cuvin...
PS. Noi ne-am săturat de ei ca de mere padurețe...

marți, 11 iulie 2017

Fabrica de gogoși a consilierilor patiseri ai primarului din Calafat, a luat foc !

Că o parte bună din electoratul calafetean
se hrănește cu ,,dulciuri" peste limita admisă, deși au fost diagnosticați cu diabet electoral, nu mai reprezintă niciun secret pentru nimeni, dar faptul că apetitul pentru ,,gogoși " depășește orice imaginație în aceste condiții de boală, nu are nicio scuză .
In aceste zile o veste cade trăsnet peste electoratul calafetean  diagnosticat ca fiind diabetic electoral, aceea că renumita ,,fabrica de gogoși" a consilierilor patiseri care îl consiliază pe actualul primar din Calafat, a luat foc în totalitate !
Pe tarabe nu se mai găsesc gogoși ale patiserilor cu rang de consilieri personali, fapt ce indică clar că celebra gogoserie s-a dus pe apa sâmbetei.
Upss...
Nici dracu nu a sărit să le dea vreo mână de ajutor decât cel mult un șut în cur pentru tupeul de a devaliza si distruge în totalitate un municipiu care aspira pe bună dreptate la blazon european.
Mai țineți minte ce se mai vindeau în draci gogoșile tip ,,parc industrial " , ,,bază sportivă la stadion " , ,,investiții masive în turism " sau cele umplute cu ,,asfalt pe principalele străzi " ???
Unii cu neuroni sigur țineți minte, dar ceilalți...ce faceți mă nene mă ???
O da, o să spuneți că a trecut doar un an și trebuie să acordăm credit de încredere pentru încă 3 .
Dacă actuala administrație locală a Calafatului nu-și schimbă radical modul de lucru și continuă să fie arogantă, se prefigurează un război pe viață și pe moarte între ei și presa locală neobedientă...și slavă domnului, Calafatul chiar are presă cu coloană vertebrală. 

duminică, 2 iulie 2017

Încă un accident grav datorat șanțurilor de 2 m adâncime de pe DN 56 Calafat -Craiova

Azi, 02.07.2017 în jurul orei 07.00 în satul
Basarabi la nici 5 km de punctul de frontieră al Podului Vidin-Calafat, un autoturism în care se afla o familie care avea ca destinație de concediu Bulgaria, a derapat rasturnandu-se în mega șanțul construit ilegal pe lungimea drumului național ce leagă Craiova de Calafat.
Adevărul de Calafat mentioneaza a n'șpe mia oară pentru autoritățile care nu au urechi să audă strigătele de disperare ale șoferilor și ale sutelor de familii care au suferit drame incomensurabile, că aceste șanțuri unice în Europa prin adâncimea de 2 m pe care o au, sunt construite ILEGAL ȘI INOPORTUN în aceste zone neinundabile absolut niciodată.
Pe surse autorizate am aflat că altele au fost dedesubturile construirii acestor șanțuri adânci precum canalele de irigații...
În curând ...

NEWS ALERT : #România, sclavul perfect pentru occident !România tace, Bulgaria presează UE: Multinaționalele ne vând produse sub calitatea din Vest

Bulgaria, o țară cu o coloană vertebrală mult mai dreaptă ca a României,  a constat că produse   atât alimentare cât și nealimentare
comercializate de companiile multinaționale europene în țară conțin ingrediente diferite față de produse vândute sub branduri identice în Austria și Germania.

Într-o mișcare ce contrastează cu liniștea de la București pe această temă, Bulgaria a anunțat că va presa Uniunea Europeană să rezolve problema ”standardelor duble”, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Ministrul bulgar al Agriculturii, Porozhanov, a spus după o ședință de guvern că testele de laborator au identificat ingrediente diferite în 7 din 31 de alimente sub branduri identice vândute în Bulgaria. Experții au mai constatat că 16 dintre produse au fost vândute la prețuri mai mari în Bulgaria, cel mai sărac stat din UE.

”În mod sigur provoacă îngrijorare. Standardele duble sunt un fapt”, a afirmat Porozhanov, care nu a menționat numele produselor și companiilor.

Polonia, Slovacia, Cehia și Ungaria au criticat mai mulți producători mari de alimente, afirmțnd că nu este etic ca produse vândute sub aceeași marcă să aibă o calitate inferioară.

Porozhanov a spus că autoritățile de la Sofia se va alătura eforturilor de lobby din cadrul UE de a pune capăt acestor practici.

Bulgaria a lansat în luna mai o serie de teste pentru produse din carne, lactate, alimente pentru bebeluși, ciocolată și sucuri.

Organizațiile de protecție a consumatorilor au criticat folosire unor ingrediente diferite pentru produse vândute sub mărci identice, dar nu au obținut progrese pentru că legislația UE cere doar ca ambalajele să prevadă clar lista tuturor ingredientelor.
Sursa : activenews.ro

marți, 20 iunie 2017

SENZAȚIONAL-Se întâmplă la Calafat !!! UNIC în România !!!

Un show complet, cu momente teatrale şi
multimedia, unic în România. Fiţi pregătiţi să faceţi cunoştinţă cu: 48 de instrumente rare în România şi în Europa, 12 sintetizatoare, 11 instrumente cu corzi, 5 orgi, un set de 30 de unităţi de percuţie, 15.000 W de lumini inteligente şi 60 de module de ecran LED full HD.

Șanțurile de 2 m adâncime de pe drumul Calafat -Craiova fac noi victime

În după amiaza zilei de 19 iunie 2017 o
cisternă care se deplasa din direcția Calafat în direcția INT DN56A-DN 56 , a derapat în şanturile de 2 m adâncime , construite nerespectandu-se normativele tehnice specifice zonei  de-a lungul drumului național
Calafat -Craiova, a cărui reabilitare a depășit cu mult termenul inițial de finalizare cât și celelalte termene convenite ulterior.  
Incidentul grav s-a petrecut în  imediata
apropiere a parcării aflată între satele Basarabi și Golenți, cisterna răsturnându-se în totalitate în șanț.
Din fericire șoferul profesionist a scăpat doar cu câteva contuzii și o sperietură de moarte .
Aceste șanțuri care nu aveau ce căuta la zonă de câmpie neinundabilă niciodată, așa cum este zona pe care este construit DN56, au la activ în decurs de 3 ani peste 73 de accidente soldate atât cu răniți grav cât și cu persoane decedate și pagube materiale incomensurabile.
Stimați cititori dacă ați mai întâlnit pe undeva prin străinătate sau prin țară astfel de capcane ale morții cu o asemenea adâncime vă rugăm să ne transmiteți fotografii, fiindcă din cercetările noastre reiese că sunt unice ca adâncime.
In Spania, căci acolo s-a inventat această mare cretinitate, statul și firmele constructoare, au fost date în judecată de asociațiile șoferilor cât și de firmele de transport și persoane fizice care conștientizează realul pericol al acestor șanțuri total inutile în zone neinundabile.
Contravaloarea șanțurilor construite pe DN 56 este echivalentul construirii a încă 2 metri de carosabil pe toată lungimea acestei șosele.

marți, 23 mai 2017

Piața industrială din Calafat distrusă de incendiu, NU era supravegheată video și nici nu avea instalație de stropire anti-incendiu

Nereguli peste nereguli constatate și
Piața industrială din Calafat nesupravegheată video
dovedite și niciun vinovat deocamdată în urma incendiului care a distrus în totalitate fosta Piață industrială a Calafatului.
Deşi pagubele se ridică la peste 14 miliarde lei vechi dintre care, 6 miliarde bani din bugetul local și restul contravaloarea mărfurilor care se aflau acolo, suntem siguri că vom asista la o ,,operațiune " de ,,spălare " a incidentului pe sistemul ,,hai să facem să fie bine ca să nu fie rău " .
Singura speranță a calafetenilor de aflare a adevărului se îndreaptă către profesionistii din Poliția Calafat care au participat la cercetări.
Vrem să aflăm de ce sistemul de supraveghere video din Calafat in care s-au investit atâtea miliarde nu a cuprins și acest obiectiv, de ce poliția locală nu presta pază   permanentă la acest obiectiv, de ce piața a fost dată în funcțiune fără sistem de stropire automat anti-incendiu și de ce nu s-au remediat neregulile constatate anul trecut de către inspectorii ISU ?
Va urma...

duminică, 14 mai 2017

Comisie de anchetă și un expert pirogen va veni luni la Calafat pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs incendiul de la Piața ,,bulgarilor "

Adevărul de Calafat așa cum v-a promis vă
Comisia ISU DOLJ  la Calafat 
va ține la curent cu cele mai noi știri și dezvăluiri în premieră vis-a-vis de incendiul care a distrus în totalitate Piața ,,bulgarilor " , o investiție de 6 miliarde din banii contribuabililor calafeteni, făcută scrum.
O informație în premieră pe care autoritățile locale o țin extrem de dubios la secret se referă la faptul că pe data de 15.05.2017 la Calafat va sosi un expert pirogen însoțit de o comisie de anchetă   pentru a investiga la fața locului incendiul de la Piața  ,,bulgarilor ".
Pe această cale dragi cititori va asigurăm ca atât ziarul Adevărul de Calafat cât și o altă publicație importantă din Calafat dețin informații bombă care vor fi publicate în funcție de concluziile raportului ce va fi întocmit și a cercetărilor Parchetului.
Nu vom permite sub nicio formă ca cei vinovați clar de producerea acestui incendiu să stea liniștiți considerând că incompetența lor e mai presus decât inteligența noastră și că astfel pot da foc Calafatului și mai ales zecilor de bugete care le-au trecut și din păcate încă le mai trec prin mâinile lor.
Țineți aproape, mâine va apărea o Dezvăluire BOMBĂ !!!

sâmbătă, 13 mai 2017

Avertisment către Primaria Calafat : Nici să nu vă gândiți să aruncați alte 5 miliarde pe o nouă hală industrială fără să se arate vinovații pentru incendiul de la fosta piață

În mod destul de clar se pare că la Calafat
Incendiu Calafat-Piața ,,bulgarilor "
bătaia de joc la adresa banului public este o boală cronică și ca atare îi trebuie prescrisă o altă terapie legală mult mai aplicată.
Nici nu s-a redactat bine raportul instituțiilor statului cu privire la incendiul devastator de la fosta Piață a ,,bulgarilor" că autoritățile locale s-au și grăbit să arunce pe pe ,,piață " informația că vor construi alta cu mega supra estimata sumă de 5 miliarde ?!...pe cuvântul vostru de șoimi ai patriei  ??
Și de prost la faza asta cine cade  ???...tot cetățeanul plătitor de taxe și impozite  ???
Și voi ,,mormanul " de incompetenți din diferite structuri ale Primăriei Calafat, voi când răspundeți, voi când plătiți pentru praduirea atâtor bugete locale anuale pe care le-ați avut pe mână ???
Soluția cea mai echitabilă la ora actuală ar fi o deratizare a incompetenților din structurile de conducere din aparatul Primăriei Calafat și înlocuirea lor cu persoane ,,impermeabile" la corupție, cu persoane cu viziune și respect total pentru aplicarea legii. 
Ce e acum ??... în marea majoritate, o cloacă de incompetenți care nu sunt capabili să administreze serviciile  pe care le au în subordine și se uită mereu în spatele Primarului să facă el tot. 
Dacă autoritățile locale cred că timpul va tempera înverșunarea anumitei părți a presei  locale, cea adevărată și cu deontologie, nu cea pupincuristă și că vor arunca alte 5 miliarde pe  foc din bani publici fără ca nimeni sa raspunda pentru celelalte 6 miliarde, se înșeală amarnic.

PS. CALAFATUL AR FI PUTUT ARĂTA CĂ O BIJUTERIE FĂRĂ VOI...și nu e timpul pierdut ?!


miercuri, 10 mai 2017

GRAV ȘI PENAL: Piața ,,bulgarilor " distrusa de incendiu NU avea autorizație de funcționare de la ISU ! Informație BOMBĂ exclusiv AdC !

Așa cum v-am promis, incendiul devastator
de la fosta Piață a ,,bulgarilor " din Calafat nu va rămâne intr-un con de umbră peste care se va trece cu un raport măsluit din care nimeni responsabil să nu plătească ci doar cetățenii contribuabili ca de fiecare dată.
Am strâns atâtea informații la redacție de la persoane din diferite instituții încât un prezumtiv raport de ,,albire" a vinovaților va fi făcut ,,praf" in câteva zile.
EXCLUSIV ADEVĂRUL DE CALAFAT- Cea mai importantă informație certă 100% se referă la faptul că această Piață industrială închisă NU A OBȚINUT NICIODATĂ AVIZ DE FUNCȚIONARE DIN PARTEA ISU CALAFAT, iar darea ei în folosință s-a făcut cu un dosar aproape zero de avize imperios necesare !
Comisia de recepție de la acea vreme și factorii decidenți vor trebui să dea niște explicații care să fie și credibile, deși va fi foarte greu.
Nu putem din cauza unor incompetenți să ciopârțim bugetul local cu peste 6 miliarde ca să facem iarăși un lucru care a fost făcut în urmă cu câțiva ani.
Va urma un serial lung cu dezvăluiri dintre cele mai fierbinți care în final ar trebui să ne arate adevărații vinovați pentru acest dezastru în care principalii pagubiti sunt cei peste 25 de comercianți și cel mai grav Bugetul local .

luni, 8 mai 2017

BreakingNews : Piața ,,bulgarilor " din Calafat a luat foc în întregime duminică noaptea

Duminică noaptea la aproximativ 45 de minute după focul de artificii care a marcat încheierea sărbătorii Zilele Calafatului un incendiu devastator ale cărei cauze încă nu sunt cunoscute a cuprins întreaga hală de isopan a cunoscutei Piețe a ,,Bulgarilor", distrugand-o în totalitate.
În această piață își desfășurau activitatea
peste 20 de comercianți care comercializau în proporție de 90 % articole de îmbrăcăminte și încălțăminte iar o mică parte articole de pescuit și de uz casnic .
Marfa era ținută pe timpul nopții în incinta pieței, astfel că anvergura incendiului este colosală .
Intervenția pompierilor de la Detașamentul Calafat nu a mai putut face altceva decât să oprească extinderea incendiului la locuințele din apropiere.
Ziarul nostru va declanșa în orele următoare o anchetă pentru a vedea când s-a făcut ultima data o inspecție a ISU Calafat la acest obiectiv și care a fost raportul vis-a-vis de cele constatate.
Mirosul extrem de toxic degajat de catre mărfurile din respectiva incintă s-a făcut resimțit foarte rău până la perimetrul Podului Vidin Calafat, amploarea incendiului fiind vizibilă chiar pe camerele de supraveghere de la pod.
Vom reveni cu amănunte !!!

UPDATE :Din ultimele informații se pare că și o mașină din apropiere a fost cuprinsă de flăcări

UPDATE 08:50- Din primele cercetări reiese că au existat grave deficiențe la instalația electrică suprasolicitată de câteva ,,chinezării " de aparate de aer condiționat iar instalația automata obligatorie de stropire cu apă la detectarea de fum de către senzori care ar fi trebuit montați pe tavanule halei, lipsea cu desăvârșire.
Bulibaseala la locul incendiului a fost totală din partea autorităților locale, aici incluzând și ISU, deoarece hidranții nu funcționau iar unii funcționari cu răspundere  n-au răspuns la telefoane.
Vom reveni cu UPDATE-uri ori de câte ori vom intra în posesia de informații noi ...
Și de această dată doar Adevărul de Calafat va face o investigație serioasă și nu va ascunde niciun amănunt menit să găsească vinovații care prin neglijență crasă, nerespectarea proiectului tehnic, avize date superficial sau chiar deloc, au pricinuit Bugetului local al Calafatului o gaura de peste 10 miliarde și numeroase pagube comercianților. 

vineri, 21 aprilie 2017

Calafatul începe să se ,,miște '' sub conducerea social-democratului Lucian Ciobanu

Adevărul de Calafat este poate singurul ziar
on-line local care nu poate fi acuzat că ține trena vreunui personaj din administrația publică locală, dar atunci când lucrurile încep să se miște intr-o direcție firească și intr-un ritm alert, nu ne dăm la o parte din a scoate în evidență acele lucruri așa cum nu ne dăm la o parte să îi criticăm dur când deraiază de la lege și de la menirea unui ales local.
După nici o săptămână de la propunerea ziarului nostru în ceea ce privește amenajarea zonei din apropierea viitorului supermarket  Lidl, actualul primar PSD al mun. Calafat a și dat ordin de începere a lucrărilor respective în zonă.
Așteptăm cu maxim interes și demararea lucrărilor imperios necesare de reabilitare și rebrenduire a zonei turistice Bascov. Nu la anu, nu la vară, nu la toamnă,  ci imediat după ce trec Zilele Calafatului.
Numai un interes anti Calafat si anti cetățeni, poate amâna demararea acestor lucrări în zona Bascov.
Dacă există voința necesară acestea se pot definitiva cu succes până pe data de maxim 1 iulie.
 BANI SUNT SUFICIENȚI  LA BUGET dacă se lucrează  fără parandărăt.

luni, 3 aprilie 2017

Viitorul supermarket LIDL Calafat anunță oficial începerea lucrărilor !

Celebrul lanț de magazine Lidl anunță
oficial demararea lucrărilor la viitorul supermarket din Calafat, prin panotajul instalat pe locul unde va fi construit.
Astfel prima etapă anunțată de Lidl se referă la elaborarea PUD, plan la care cetățenii sunt invitați să participe prin propuneri care se vor depune până pe 14.04.2017 la sediul Primariei Calafat.

PS. Prima propunere pentru elaborarea
PUD pentru Lidl vine chiar din partea ziarului Adevărul de Calafat și se referă la ,, prelungirea de către Primaria Calafat a aleilor pietonale de pe strada A. I. Cuza care în prezent sunt doar până la ultimul bloc de la stadionul municipal, necontinuînd cum ar fi firesc până în capătul străzii, trecând astfel
și prin dreptul blocurilor ANL "
Menționăm faptul că strada A.I.Cuza reprezintă principala cale de acces către viitorul supermarket LIDL Calafat care va fi amplasat pe centura orașului denumita prin Hotărâre a Consiliului local, Calea Vidinului.
Ziarul Adevărul de Calafat urează de pe acum succes garantat viitorului supermarket Lidl de la Calafat și asigurarea că orice demers al administrației acestui magazin va fi publicată și sprijinită de ziarul nostru !
Bun venit la Calafat, Lidl !

joi, 23 martie 2017

Podul Vidin-Calafat-Anunț important !

COMUNICAT:
În legătură cu întreținerea tehnică a
Podului peste Dunare la Calafat -Vidin, pe data de 28.03.2017 și 30.03.2017 între orele 13:00  și 15:00, vă anuntăm că traficul va fi închis pentru toate tipurile de autoturisme.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create !

marți, 14 martie 2017

SCANDALOS !!! Serviciul Fonduri Europene și Dsup-ul din cadrul Primăriei Calafat au ,,ars" gazul de pomană toată iarna în loc să producă proiecte pentru municipiu

Publicatia on-line de investigatii Adevarul de Calafat in ultimele luni a tras numeroase semnale de alarma in ceea ce priveste non-activitatea unor servicii vitale din cadrul Primariei Calafat care pe timpul iernii ar fi trebuit sa efectueze draftul pentru cel putin 4-5 proiecte pentru municipiu.
Pentru o eficienta ridicata, aceste proiecte ar fi trebuit puse pe masa consilierilor locali si in dezbatere publica ca mai apoi supuse aprobarii Consiliului Local chiar din luna februarie, numai ca ce sa vezi, lenea, incompetenta crasa si lipsa de personal calificat din aceste servicii si-a spus cuvantul ...
Rezultatul ???
Inca o primavara pierduta si in mod sigur si inca un an pierdut pentru modernizarea Calafatului in ritm alert si pe proiecte bine gandite si elaborate , menite sa induca o atmosfera de speranta locuitorilor acestui municipiu !
Nu pentru ca nu ar fi bani, Calafatul dispune de un buget extraordinar de mare, aproximativ 90 de miliarde vechi fara celelalte rectificari bugetare din cursul unui an, care mai aduc si acelea alte cateva miliarde bune la buget .
Birourile Primariei Calafat sunt extrem de stufoase si fara rentabilitate.
Realitatea cruda din Calafat vazuta prin ochiul simplului cetatean este dovada ca noi nu exageram absolut deloc.
Primaria Calafat a devenit in ultimii ani pe fondul lipsei investitorilor, principalul angajator din municipiu si nu orice angajator, ci unul lesne de accesat in care criteriile europene de performanta nu au avut loc pe nicio lista cu cerinte la angajare.
Plimbatul hartiilor de la un birou la altul fara niciun rost, rasfoirea cataloagelor Avon si Oriflame, barfa si selfie-urile pentru Facebook sunt preocupari in Primaria Calafat care depasesc cu mult sarcinile de serviciu si care toate acestea tolerate in timp de capii administratiei locale, au pus Calafatul pe butuci cu slabe sanse de a mai putea fi resuscitat .
Daca punem la socoteala si ca anumiti sefi din Primarie sunt atat de speriati de bombe incat daca le ceri sa schimbe un bec iti spun ca nu pot face asta daca nu ii da ordin primarul si ca trebuie neaparat sesizare facuta , tabloul incompetentei este total .
Cu asemenea oameni nu poti muta un pai din loc dar ce sa mai vorbim de un municipiu  ?!
Blestem sau nu cazut peste Calafat in ultimii ani, problema e grava si inca exista foarte muti louseri care merg pe ideea ,, lasa ca nu ma iau in gura cu ei ca stiu ei ce fac "
Pai ma louserilor, din cauza voastra si a atitudinii voastre de ,,fund intors", ,,batista pe pantofii lor", ,,linsul clentei" si ,,luatul scamei de pe costum" am ajuns sa avem cel mai mare exod de populatie catre occident, blocurile aratand seara ca cele din Cernobal dupa celebrul dezastru de la centrala nucleara .
Fara gluma si adevarat vorbind nu suntem departe de Cernobal, dat fiind faptul ca si la Calafat in urma cu putini ani a avut loc un dezastru total tot la o centrala, dar de data asta una termica.
Se pare ca nu intelegeti nimic din ceea ce se intampla in jurul vostru si din aceasta cauza avem datoria noi ca presa si ca oamenii care ne ghidam viata dupa niste criterii sanatoase si europene, sa luptam cu voi pana cand veti face ce trebuie si intr-un timp rezonabil de scurt .
Bani aveti sa va puneti si in cap !!!
Un calcul simplu arata asa : 9 ani de mandat ( de la Traistaru Petre incoace)  X 90 de miliarde (medie)in fiecare an ca buget =810 miliarde de lei cheltuiti in acesti ani din bugetul local al mun. Calafat
Din acesti 810 miliarde scadem aproximativ 50 miliarde in fiecare an bani care s-au dus catre salarii si alte cheltuieli, deci 810miliarde- (50 mld x 9 ani) =810 -450 = 360 miliarde lei bani care ar fi trebuit investiti pentru modernizarea municipiului .
Dragi cetateni zdraveni la cap si fara afinitati de cumetrie cu ei, vi se pare ca acest municipiu arata acum ca unul in care s-au investit macar 10 miliarde, nu 360 cat au tocat ei si in ce mod stiti cu totii ?????


PS. Noi presa locala ne-am oferit GRATUIT sa punem umarul la treaba alaturi de aceasta noua administratie cu proiecte realiste, cu machete gratuite de cum trebuie sa rate anumite zone, dar sfatuitorii din groapa malefica de sub biroul primarului l-au sfatuit pe acesta ca nu e bine sa se incurce cu noi fiindca suntem imprevizibili .
Normal ca suntem, noi nu acceptam decat lucru legal, la preturi de executie decente si cu controale ,,la sânge" ale lucrarilor, fara intelegeri pe sub masa pe principiul ,, lasa ba ca merge si asa ".
Daca voi nu vreti sa va ,,incurcati " cu noi pentru binele rapid al Calafatului, nu-i nimic...ne incurcam noi cu voi si va asiguram ca faceti aceeasi greseala fatala ca vechea administratie careia se pare ca i-ati preluat in totalitate metehnele  !



luni, 13 martie 2017

Anexa Caminului cultural din satul Basarabi renovata cu 1,4 miliarde, interzisa spre inchiriere satenilor de catre reprezentantii Primariei din sat

Imagini pentru caminul cultural basarabi calafat
Caminul Cultural sat Basarabi
De curand cetateni ai satului Basarabi ne-au sesizat cateva probleme grave care se petrec pe plan local, una dintre ele se refera la o anexa a Caminului Cultural care dupa ce a ,,inghitit" aproape 1,4 miliarde de lei pentru renovare in 2015, acum este interzisa la a fi folosita in scopul pentru care a fost construita.
Se pare ca unii reprezentanti locali se considera vatafi peste acest sat si nu se sfiesc sa il considere ca fiind propria lor feuda unde fac ce vor cu bunurile comune ale obstei.

Astfel, diferite cereri indreptatite de inchiriere ale acestei anexe, venite din partea unor cetateni din satul Basarabi pentru mici evenimente familiale( botez, parastas e.t.c) au fost refuzate categoric, practic reprezentantii Primariei Calafat intrand in aria abuzului in serviciu si exercitarea cu rea credinta a atributiunilor din fisa postului.
Ziarul Adevarul de Calafat face pe aceasta cale un apel catre reprezentantii Primariei Calafat pentru intrarea in normalitate in ceea ce priveste accesul cetatenilor la bunurile comune in limitele legale.
Vom reveni daca situatia nu isi gaseste rezolvare imediata si transparenta cuvenita...
Asteptam la rubrica de comentarii sau pe adresa de mail un comunicat oficial din partea Primariei Calafat vis-a-vis de acest subiect.


joi, 16 februarie 2017

Presa si societatea civila din Calafat se opun vehement transformarii Hotelului Amfiteatru in azil de batrani

Ar fi de ras, daca nu ar fi de plans...
Una din cele mai ridicole propuneri
venita din partea administratiei calafetene si auzita in ultimii 27 de ani se refera la nimic altceva decat la intentia de a cumpara singurul hotel din Calafat de la proprietarul acestuia, fostul fotbalist Gica Popescu, pe suma de 1,6 milioane de euro si a-l transforma in azil de batrani.
Deja, societatea civila din Calafat impreuna cu majoritatea presei on-line din zonă au inceput demersurile catre institutiile abilitate ale statului pentru a stopa acest demers care in spate ascunde si altceva mult mai grav (GHINION, știm...Am primit informări )
Motivele pertinente ale contestatarilor care doboara punct cu punct aceasta initiativa nerealista sunt :

1- Suma exorbitant de mare propusa pentru achizitie, 1,6 milioane de euro (nu conteaza ca ar fi plătită in rate)
2- Cu aproximativ 500.000 de euro, suma obtinuta foarte usor pe proiect european, se poate construi in maxim 1-2 ani un azil de batrani ultramodern de la zero in locul care corespunde din toate punctele de vedere si anume fosta ,,Scoala de Meserii " .
NOTA: Fondurile nerambursabile in domeniul asistentei persoanelor varstnice pot fi accesate in special de autoritati publice (ex: consilii judetene, consilii locale, unitati de asistenta medico-sociala), de organizatii neguvernamentale (asociatii sau fundatii, reglementate prin OG 26/2000, cu modificarile si completarile ulterioare) sau de unitati de cult.
Aceasta deoarece o asemenea investitie este vazuta de finantatorii externi (ex: Comisia Europeana, cea care a aprobat propunerile de domenii finantabile prin fonduri structurale facute de autoritatile romane) ca o activitate non-profit, in sprijinul unei categorii a populatiei cu nevoi de asistenta si ocrotire.
In al doilea rand, atat persoanele juridice de drept public (autoritati si institutii publice), cat si cele de drept privat (organizatii neguvernamentale) mai pot obtine finantare pentru un camin de batrani la acest moment doar prin Programul Operational Regional, axa prioritara nr. 3 "Imbunatatirea infrastructurii sociale", domeniul major de interventie 3.2 "Reabilitarea /modernizarea/ dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciilor sociale".
3- Un azil de batrani nu poate fi plasat in centrul orasului
4- Un azil de batrani trebuie sa beneficieze in incinta sa de o gradina de recreere, ceea ce actualul hotel Amfiteatru nu are .
5- Un azil de batrani trebuie construit pe parter pentru a preintimpina posibile cazuri de suicid.
6- In caz de incendiu persoanele batrane aflate la etaj ar avea zero sanse de evacuare.

CONCLUZIE:Nicio institutie a statului roman indrituita cu acordarea avizelor necesare functionarii unui astfel de obiectiv, nu-si va risca pielea sa acorde avize pentru asa ceva.


PS.
In timp ce Calafatul asteapta punerea in aplicare a unor proiecte realiste cum ar fi :reabilitarea zonei turistice Bascov, extinderea retelei de apa si canalizare in zona adiacenta Podului Vidin-Calafat cuprinsa intre Calafat si Basarabi si in zona centurii Calea Vidinului, reabilitarea cladirilor simbol ale Calafatului din perioada interbelica , renovarea profesionista a parcurilor de pe raza orasului, asfaltarea integrala a celor doua mari bulevarde H.C.C si Cobuz, renovarea Muzeului Marincu la aripa din spate si dotarea acestuia cu sistem de incalzire, construirea de terenuri de sport , transformarea fostelor puncte termice in spatii de inchiriat unde sa isi poate desfasura activitatea cat mai multe cabinete medicale...unii se ocupa cu prostii care mai de care, cu scopul vadit de a tine Calafatul intr-o zona a mediocritatii crunte din p.d.v al dezvoltarii ?!
Mai baieti, au trecut 27 de ani de la Revolutie si sute de miliarde de lei prin mainile voastre iar Calafatul arata ca dupa bombardament ?!
Voi credeti ca toata lumea e proasta si dispusa sa perpetueze la nesfarsit hotiile voastre in detrimentul dezvoltarii durabile a comunitatii ???
Noi credem ca atat timp cat o institutie ca DNA va mai exista in aceasta tara si orasul Calafat mai are o sansa la renastere !

duminică, 12 februarie 2017

12 februarie 1878- Armata Română cucerește Vidinul

Cucerirea Vidinului a încheiat participarea
victorioasă a armatei române la Războiul de Independență.

După victoria de la Plevna, armata română s-a deplasat în regiunea Vidinului, pentru zdrobirea forțelor otomane din nord-vestul Bulgariei, în condiții foarte grele, pe drumuri troienite și sub atacul continuu al cavaleriei otomane.

Garnizoana otomană era pregătită pentru o rezistenţă de lungă durată, dispunând de suficiente cantităţi de alimente şi muniţii.

Comandamentul român a hotărât să atace pentru început centura de fortificații din jurul Vidinului. Pe 9 ianuarie, toate satele întărite din jurul Vidinului au fost atacate și cucerite. În sprijinul atacului trupelor terestre de pe malul drept al Dunării au intervenit unitățile de artilerie de la Calafat și Ciuperceni. Armata română s-a pregătit pentru asaltul final al Vidinului. Artileria română a bombardat neîncetat pozițiile otomane până pe 22 ianuarie, când s-a comunicat încheierea unui armistițiu ruso-turc. Pe 12 februarie 1878, trupele române au pătruns în Vidin, iar a doua zi în cetatea Belogradcik.

Dorobanţi, 1877, de Arthur Rone, din colecţia Muzeului Militar Naţional "Regele Ferdinand I".

#România #mapn #ArmataRomâniei #ARistorie