Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Craiova”, a organizat în data de 19. 03. 2014 şedinţa Consiliului de Administraţie, la sediul Primăriei Municipiului Craiova.
Pe ordinea de zi s-a aprobat aderarea a noi comune, astfel celor 19 unităţi administrativ- teritoriale membre ale Zonei Metropolitane Craiova, li s-au alăturat alte cinci : Carcea, Cosoveni, Malu Mare, Teasc si Vel...a, votându-se totodata modificarea statutului si actului constitutiv ale Asociaţiei. Odată cu primirea noilor membri, Zona Metropolitană ajunge la o populaţie de 356 544 de persoane şi o suprafaţă de 149862 de hectare, plasându-se ca mărime printre primele trei din ţară.
„La ora actuală suntem în primele trei din ţară. E bine că am reuşit să aducem alături de noi mai mulţi vecini ai Craiovei şi în felul acesta vom putea să avem mai multe proiecte integrate. Sunt localităţi care, în conformitate cu studiul socio-economic făcut de noi, polarizează şi interacţionează foarte mult cu Craiova, fiind şi din cele mai dezvoltate. După aderarea lor ofiacială în Consiliu, ne apropiem de finalul etapei de extindere a Zonei Metropolitane şi ne vom axa pe partea de strategii, programe, studii de amenajare teritorială, masterplan de mobilitate, ca să accesăm programe europene. Vom avea în prima parte a anului toate strategiile gata ca să putem aplica din a doua jumătate a anului, când vor apărea programele operaţionale”, a declarat directorul Zonei Metropolitane Craiova, Cosmin Vasile.
Tot în cadrul acestei şedinţe, primarii comunelor membre din Zona Metropolitană Craiova au fost informaţi în legătura cu multe proiecte integrate, cum sunt: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane(POSDRU), Centralele termice prin Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite (UNDP), Masterplan Transport, Eficienţa energetică – TRACE, Planul de amenajare teritorială a Zonei Metropolitane (PATZM).
De asemenea, s-au făcut informări asupra strategiei de informare a Zonei Metropolitane Craiova şi despre proiectele din noua perioadă de programare 2014-2020.
S-a discutat şi despre posibilitatea ca pe termen scurt Zona Metropolitană să aplice pentru două granturi norvegiene ce au în vedere proiecte culturale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu