Preşedintele Bulgariei,
Rosen Plevneliev, premierul Plamen Oreşarski, precum şi preşedintele
parlamentului
Mihail Mikov vor asista împreună la ceremonia de inaugurare a Podului Calafat-Vidin, al doilea peste Dunăre, între România şi Bulgaria.
Potrivit unui comunicat de presă trimis, luni, Agerpres, de către Ministerul Transporturilor de la Sofia, la ceremonia programată pentru data de 14 iunie vor mai asista premierul României, Victor Ponta, membri ai guvernului de la Bucureşti, precum şi comisarul european pentru politica regională Johannes Hahn.
Comunicatul menţionează că printre invitaţi se vor afla şi participanţi la realizarea proiectului din anii precedenţi. Ziariştii bulgari se întreabă dacă printre aceştia va fi şi fostul premier Boiko Borisov, care este un adversar politic al primului ministru actual Plamen Oreşarski, ales cu sprijinul Partidului Socialist.
În urma cu o săptămână, socialiştii şi conservatorii din parlamentul bulgar au avut discuţii aprinse, fiecare din aceste tabere asumându-şi meritele pentru realizarea acestui mare proiect de infrastructură. Partidul lui Borisov susţine că proiectul a fost salvat de guvernul conservator, întrucât până în anul 2009 acesta a fost un proiect eşuat, existând riscul real ca Bruxellesul să renunţe la finanţarea lui din cauza întârzierii mari. De amintit că, până la sfârşitul anului 2011, actualul preşedinte Rosen Plevneliev a fost ministru al dezvoltării regionale în guvernul lui Boiko Borisov.
Încă nu se ştie ora exactă la care va fi inaugurat podul, dar surse diplomatice au declarat pentru Agerpres că cel mai probabil ceremonia va începe la ora 16.30 sau 17,00 deoarece comisarul european va ajunge vineri la Bucureşti şi va avea nevoie de timp pentru a se deplasa până la Calafat. Ceremonia va avea loc, cel mai probabil, în partea bulgară a podului.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu