23 august este o zi ca oricare alta. Înainte de 1989 însă, 23 august era cea mai importantă zi din an ! Era sărbătoarea naţională, ziua în care defilările militare şi manifestaţiile de stradă erau obligaţia întregului popor, un popor care isi cladise o tara ca un colt de rai,unde industrializarea era principalul obiectiv al comunistilor.
După cel de-al Doilea Război Mondial, 23 august a devenit ziua națională, sărbătorită cu fast, în fiecare an, de regimul comunist. Politicienii din acea vreme au folosit evenimentele de la 23 august în folosul propriu. De la „insurecţie armată”, evenimentul a fost denumit „revoluţie de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”. Timp de peste patru decenii regimul comunist şi-a asumat, pe nedrept acest act istoric.
În prima parte a perioadei comuniste, în anii ’50, sărbătoarea de 23 august era eclipsată de 1 mai, Ziua Muncii. În anii ’60 ambele zile erau prilej de mare sărbătoare. Abia în anii ’70 ziua naţională s-a impus ca importanţă. În aceşti ani au devenit nelipsite paradele militare grandioase, pe bulevardele marilor oraşe şi manifestaţiile megalomanice pe stadionul 23 August.
Ziua naţională era pregătită cu luni bune înainte. Zeci de mii de oameni participau la spectacole grandioase, cu coregrafii complexe şi foarte complicate. Coloanele de manifestanţi purtau pancarte uriaşe, iar pe stadioane portretele lui Nicolae şi ale Elenei Ceauşescu erau compuse dintr-un adevărat puzzle uman. Uriaşa desfăşurare de forţă avea un singur scop: elogierea regimului comunist şi a conducătorilor săi care acum dupa 23 de ani de la ,,revolutie",cei trecuti de prima tinerete isi dau seama ca nu era o greseala ci un merit.
Cei care în ’89 erau prea mici sau cei care s-au născut după ’89 nu știu că această dată reprezintă un eveniment important în Istoria națională a românilor. Această teorie este confirmată repede de elevii de astăzi care afirmă că ziua de 23 august nu are vreo semnificație deosebită, neaflând nici de la școală și nici de la părinți sau bunici de manifestatiile de amploare care se fãceau în aceastã zi. Doar puțini dintre tinerii care au terminat liceul de câțiva ani își mai aduc aminte câte ceva din ceea ce au învățat la istorie pentru bacalaureat, și anume că pe 23 august a fost arestat Antonescu, iar românii au întors armele împotriva Germaniei. Înșă nimeni nu a spus nici un cuvânt despre miile de oameni ai muncii care erau scoși pe străzile orașelor pentru a defila de Ziua Națională. Cei trecuți de 30 de ani au însă multe si frumoase amintiri legate de această zi. Unii tineri realisti si ne luati de uraganul dezmatului si decaderii morale importate din occident spun: „Eram mic, dar îmi amintesc cum se filma pentru Cântarea României, cum se făceau pregătiri pe stadion zile întregi și cum stăteam și ne uitam la mulțimea încolonată. Era frumos pentru noi, copiii”, spune un tânăr de 34 de ani.
Oamenii nu știu neapărat ce se sărbătorea pe 23 august, dar au încă vii în minte evenimentele din ziua respectivă. „Nu știu ce să zic, parcă pe 23 august sărbătoream Ziua Muncii. Sigur era ceva de genul ăsta. Știu că se cântau imnuri, erau tot felul de acțiuni… cam atât. Îmi aduc aminte că mergeam la defilări. Era obligatoriu, altfel ne dădea afară din servici. Știu sigur asta: dacă nu mergeam, rămâneam fără servici. Nu s-a mai fãcut nimic după ce a fost împușcat Ceaușescu.” spune o altă tânără trecută de 30 de ani.
„Ca dată istorică, se sărbătorea întoarcerea armelor împotriva armatelor germane și intrarea în alianțã cu rușii. Eu lucram înainte de ’89 la Textila și eram mai „meseriaș” ca alții. Așa că munceam pe rupte în fiecare an să fac tribuna oficială. Oricum, era o stare de emulație generală: fiecare se străduia să arate cât mai bine, să demonstreze că este mai bun ca cel de alături, fiecare era mândru de locul în care lucra și de ceea ce făcea și se străduia să arate acest lucru. După paradă toatã lumea pleca la iarbă verde, la Brodoc, unde era belșug de mici și bere. Era o stare de relaxare și veselie generală pe care astăzi nu o mai întâlnești. Oricum ar fi fost atunci, era mai bine ca acum.” este de părere altcineva.
„23 august? Alături de ziua de 1 Mai, Ziua Muncii, era cea mai frumoasă sărbătoare pe care o aveam înainte de 1989. Înainte cu o săptămână, două, începeam pregătirile pentru paradă, iar pe 23 august sau pe 1 Mai, defilam prin centrul orașului. Erau muncitorii din tot orașul, erau copii din școli și licee, erau care alegorice… Era foarte frumos. După aceea, plecam la iarbă verde. Aici toată lumea mânca mici și bea vin cu pelin, în mai, sau bere, în august. Aveam de toate: și bani, și frigiderele pline, și nici nu ne făceam griji că nu avem cu ce ne crește copiii. Doar că atunci ne sculam noaptea la 3.00 să cumpărăm carne. Acum, stăm și ne uităm la carne, dar nu avem bani să o cumpărăm, iar copiii noștri au plecat prin țări străine ca să aibă cu ce să trăiască. Era mult mai bine atunci…” spune un om în vârstă de 53 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu