Viziunea acestuia cu privire la cum ar trebui să arate România pe harta mondială era pe termen lung şi foarte lung, cu câteva zeci de ani înainte. Astfel, în 1989, Ceauşescu ştia deja cum voia să se desfăşoare lucrurile în 2010.
Ediţia din luna iulie 1989 a Revistei de Statistică, publicată de Institutul Naţional de Statistică, cuprindea obiectivele şi priorităţile prevăzute în Programul-Directivă pentru evoluţia economiei româneşti în cincinalul 1991-1995 şi perspectivele pentru următoarele trei cincinale, din 1995-2000, 2000-2005 şi respectiv, 2005-2010.
Ceauşescu visa la "înfăptuirea deplină a societăţii socialiste multilateral dezvoltate" şi la o Românie a "produselor de înaltă calitate, la nivelul celor mai bune realizări pe plan mondial". Planurile cuprindeau în mod excesiv cuvinte sau expresii precum: dezvoltare intensivă, înaltă calitate, modernizare, bunăstare, superioritate, organizare sau intensificare şi cifre supraestimate ale indicatorilor economici. Mai multă ideologie decât economie şi aproape nimic deosebit în abordare faţă de discursurile legate de cincinalele anilor ’80. Însă, în condiţiile în care Revoluţia a stopat orice fel de acţiune de moştenire ceauşistă după ’90, nu pot să nu mă întreb: dacă n-ar fi fost Revoluţia, oare am fi îndeplinit planul cincinal 2005-2010?
2000-2010
2000-2010 trebuiau să fie ani de dezvoltare economică intensivă, tradusă prin creşterea productivităţii muncii şi reducerea consumului de materii prime şi energie, pentru ca România să se situeze în acest fel la parametrii statelor "avansate".
Pentru primii 20 de ani ai secolului al XXI-lea, Ceauşescu dorea să păstreze producţia industrială ca principal pion în economie şi dublarea acesteia în 2000-2005 faţă de valorile plănuite pentru 1990. Pentru dezvoltarea industriei prelucrătoare, se urmărea aceeaşi utilizare maximă a resurselor materiale şi de muncă.
Un alt obiectiv important al lui Ceauşescu viza exporturile. El dorea ca acestea să ajungă la cel puţin 30% din totalul producţiei marfă. Cât priveşte agricultura, liderul comunist voia din ce în ce mai mult: trecerea de la producţii de 8.000 kg de grâu şi orz la hectar la 10.000 şi peste 10.000 de kg la hectar şi de la 20-25 de tone porumb ştiuleţi la hectar la peste 30-35 de tone/ha. Ceauşescu îşi imagina pentru 2005 o producţie de cereale care să depăşească 45 de milioane de tone. În 2010 plănuia să continue politica "noii revoluţii agrare, a realizării unei agriculturi moderne", gândindu-se la ultimele tehnologii în materie de biologie şi inginerie genetică. De fapt, ştiinţa urma să fie o "forţă de producţie nemijlocită", care să contribuie la asigurarea unei "productivităţi superioare a muncii sociale". Ceauşescu nu era doar un spirit progresist ci şi ecologist.
Viziunea acestuia cu privire la ecologie însemna programe naţionale de dezvoltare a fondului forestier şi de amenajare a bazinelor hidrologice precum şi amenajarea întregii suprafeţe posibile de irigat. Dacă Ceauşescu ar mai fi trăit ca să-şi pună în aplicare planurile, în 2010 n-ar mai fi existat diferenţe notabile între populaţia urbană şi cea rurală. Potrivit celor publicate în Revista de Statistică, acesta dorea să ridice nivelul de pregătire profesională şi cultural-ştiinţific prin introducerea învăţământului obligatoriu de 12 ani.
Din punct de vedere energetic, priorităţile lui Ceauşescu ţineau de funcţionarea la parametri optimi a centralelor nuclearoelectrice, valorificarea surselor noi şi recuperabile de energie, realizarea de sisteme pentru stocarea pe durate mari a energiei şi utilizarea eficientă a potenţialului hidroenergetic.
1990-1995
Ce ar fi urmat după ’89 dacă românii n-ar fi ieşit pe străzi acum 20 de ani? Ceauşescu îşi dorea o creştere de ansamblu a producţiei-marfă industriale cu aproximativ 30-35 de procente, într-un ritm mediu anual de 5,5-6%, în timp ce producţia industrială globală ar fi trebuit să crească cu până la 30%, într-un ritm anual de 4,5-5,5%. Producţia netă era programată să crească cu aproximativ 40-45%. Conducătorul comunist plănuia dezvoltarea intensivă a bazei proprii de materii prime şi materiale, de resurse energetice, precum şi creşterea productivităţii muncii şi reducerea consumurilor. În ceea ce priveşte industria extractivă, Ceauşescu avea programate pentru 1995 producţii de 80 de milioane de tone de lignit şi cărbune brun şi 20 de milioane tone de huilă, iar pentru metalurgia neferoasă 20-21 milioane de oţel.
În cazul agriculturii, producţia globală ar fi trebuit să crească în 1990-1995 cu 20-25%, având o rată anuală de creştere de 4-4,5%, producţia netă ajungând până la 35-40 milioane tone pe an. Pe baza valorificării resurselor locale, în anul 1995, producţia industriei mici, în mediul rural, era programată să ajungă la cel puţin 6.000 lei pe locuitor. Ceauşescu urmărea să creeze în acest fel "muncitorul agricol de tip nou", capabil să execute atât lucrări agricole cât şi o serie de activităţi industriale şi de servicii, care să contribuie la formarea veniturilor ţărănimii cu cel puţin 20-25%. Pentru omogenizarea populaţiei de la oraş cu cea din mediu rural, se urmărea asigurarea unui nivel înalt al învăţământului, de 10 ani pentru fiecare comună şi treapta a doua de liceu, de 12 ani, în toate comunele centre agroindustriale. În plus, ar fi trebuit să se îmbunătăţească condiţiile în care se acorda ajutorul medical prin construcţia de dispensare cu 5-10 paturi şi case de naşteri în toate comunele şi de spitale cu 50-100 de paturi în comunele centre agroindustriale. În zootehnie, la sfârşitul cincinalului, efectivele ar fi trebuit să ajungă la 11,5 milioane bovine, 15,6 milioane porcine, 35 milioane ovine şi caprine şi 97 milioane păsări ouătoare.Investiţiile proiectate pentru cei 5 ani după ’90 ajungeau până la 1.600-1.700 miliarde lei, fonduri orientate către modernizarea utilajelor şi instalaţiilor. Planurile mai includeau creşteri ale produsului social cu 4,5-5,5% pe an şi cu 6-7% ale venitului naţional. În plus, Ceauşescu mai avea în gând crearea de locuri de muncă astfel încât populaţia activă să ajungă la aproape 12 milioane persoane, dintre care 8,1-8,2 milioane de persoane personal muncitor, circa 60% din populaţia activă. Volumul de activitate economică pe locuitor ar fi trebuit să ajungă până în 1995 la cel puţin 100.000 lei pe locuitor. În condiţiile în care Ceauşescu dorea să continue politica de repartizare echilibrată a forţelor de producţie pe tot teritoriul ţării, acesta programase pentru 1995 ca volumul de activitate economică să depăşească 150.000 lei pe cap de locuitor în 23 de judeţe ale ţării.
Ediţia din luna iulie 1989 a Revistei de Statistică, publicată de Institutul Naţional de Statistică, cuprindea obiectivele şi priorităţile prevăzute în Programul-Directivă pentru evoluţia economiei româneşti în cincinalul 1991-1995 şi perspectivele pentru următoarele trei cincinale, din 1995-2000, 2000-2005 şi respectiv, 2005-2010.
Ceauşescu visa la "înfăptuirea deplină a societăţii socialiste multilateral dezvoltate" şi la o Românie a "produselor de înaltă calitate, la nivelul celor mai bune realizări pe plan mondial". Planurile cuprindeau în mod excesiv cuvinte sau expresii precum: dezvoltare intensivă, înaltă calitate, modernizare, bunăstare, superioritate, organizare sau intensificare şi cifre supraestimate ale indicatorilor economici. Mai multă ideologie decât economie şi aproape nimic deosebit în abordare faţă de discursurile legate de cincinalele anilor ’80. Însă, în condiţiile în care Revoluţia a stopat orice fel de acţiune de moştenire ceauşistă după ’90, nu pot să nu mă întreb: dacă n-ar fi fost Revoluţia, oare am fi îndeplinit planul cincinal 2005-2010?
2000-2010
2000-2010 trebuiau să fie ani de dezvoltare economică intensivă, tradusă prin creşterea productivităţii muncii şi reducerea consumului de materii prime şi energie, pentru ca România să se situeze în acest fel la parametrii statelor "avansate".
Pentru primii 20 de ani ai secolului al XXI-lea, Ceauşescu dorea să păstreze producţia industrială ca principal pion în economie şi dublarea acesteia în 2000-2005 faţă de valorile plănuite pentru 1990. Pentru dezvoltarea industriei prelucrătoare, se urmărea aceeaşi utilizare maximă a resurselor materiale şi de muncă.
Un alt obiectiv important al lui Ceauşescu viza exporturile. El dorea ca acestea să ajungă la cel puţin 30% din totalul producţiei marfă. Cât priveşte agricultura, liderul comunist voia din ce în ce mai mult: trecerea de la producţii de 8.000 kg de grâu şi orz la hectar la 10.000 şi peste 10.000 de kg la hectar şi de la 20-25 de tone porumb ştiuleţi la hectar la peste 30-35 de tone/ha. Ceauşescu îşi imagina pentru 2005 o producţie de cereale care să depăşească 45 de milioane de tone. În 2010 plănuia să continue politica "noii revoluţii agrare, a realizării unei agriculturi moderne", gândindu-se la ultimele tehnologii în materie de biologie şi inginerie genetică. De fapt, ştiinţa urma să fie o "forţă de producţie nemijlocită", care să contribuie la asigurarea unei "productivităţi superioare a muncii sociale". Ceauşescu nu era doar un spirit progresist ci şi ecologist.
Viziunea acestuia cu privire la ecologie însemna programe naţionale de dezvoltare a fondului forestier şi de amenajare a bazinelor hidrologice precum şi amenajarea întregii suprafeţe posibile de irigat. Dacă Ceauşescu ar mai fi trăit ca să-şi pună în aplicare planurile, în 2010 n-ar mai fi existat diferenţe notabile între populaţia urbană şi cea rurală. Potrivit celor publicate în Revista de Statistică, acesta dorea să ridice nivelul de pregătire profesională şi cultural-ştiinţific prin introducerea învăţământului obligatoriu de 12 ani.
Din punct de vedere energetic, priorităţile lui Ceauşescu ţineau de funcţionarea la parametri optimi a centralelor nuclearoelectrice, valorificarea surselor noi şi recuperabile de energie, realizarea de sisteme pentru stocarea pe durate mari a energiei şi utilizarea eficientă a potenţialului hidroenergetic.
1990-1995
Ce ar fi urmat după ’89 dacă românii n-ar fi ieşit pe străzi acum 20 de ani? Ceauşescu îşi dorea o creştere de ansamblu a producţiei-marfă industriale cu aproximativ 30-35 de procente, într-un ritm mediu anual de 5,5-6%, în timp ce producţia industrială globală ar fi trebuit să crească cu până la 30%, într-un ritm anual de 4,5-5,5%. Producţia netă era programată să crească cu aproximativ 40-45%. Conducătorul comunist plănuia dezvoltarea intensivă a bazei proprii de materii prime şi materiale, de resurse energetice, precum şi creşterea productivităţii muncii şi reducerea consumurilor. În ceea ce priveşte industria extractivă, Ceauşescu avea programate pentru 1995 producţii de 80 de milioane de tone de lignit şi cărbune brun şi 20 de milioane tone de huilă, iar pentru metalurgia neferoasă 20-21 milioane de oţel.
În cazul agriculturii, producţia globală ar fi trebuit să crească în 1990-1995 cu 20-25%, având o rată anuală de creştere de 4-4,5%, producţia netă ajungând până la 35-40 milioane tone pe an. Pe baza valorificării resurselor locale, în anul 1995, producţia industriei mici, în mediul rural, era programată să ajungă la cel puţin 6.000 lei pe locuitor. Ceauşescu urmărea să creeze în acest fel "muncitorul agricol de tip nou", capabil să execute atât lucrări agricole cât şi o serie de activităţi industriale şi de servicii, care să contribuie la formarea veniturilor ţărănimii cu cel puţin 20-25%. Pentru omogenizarea populaţiei de la oraş cu cea din mediu rural, se urmărea asigurarea unui nivel înalt al învăţământului, de 10 ani pentru fiecare comună şi treapta a doua de liceu, de 12 ani, în toate comunele centre agroindustriale. În plus, ar fi trebuit să se îmbunătăţească condiţiile în care se acorda ajutorul medical prin construcţia de dispensare cu 5-10 paturi şi case de naşteri în toate comunele şi de spitale cu 50-100 de paturi în comunele centre agroindustriale. În zootehnie, la sfârşitul cincinalului, efectivele ar fi trebuit să ajungă la 11,5 milioane bovine, 15,6 milioane porcine, 35 milioane ovine şi caprine şi 97 milioane păsări ouătoare.Investiţiile proiectate pentru cei 5 ani după ’90 ajungeau până la 1.600-1.700 miliarde lei, fonduri orientate către modernizarea utilajelor şi instalaţiilor. Planurile mai includeau creşteri ale produsului social cu 4,5-5,5% pe an şi cu 6-7% ale venitului naţional. În plus, Ceauşescu mai avea în gând crearea de locuri de muncă astfel încât populaţia activă să ajungă la aproape 12 milioane persoane, dintre care 8,1-8,2 milioane de persoane personal muncitor, circa 60% din populaţia activă. Volumul de activitate economică pe locuitor ar fi trebuit să ajungă până în 1995 la cel puţin 100.000 lei pe locuitor. În condiţiile în care Ceauşescu dorea să continue politica de repartizare echilibrată a forţelor de producţie pe tot teritoriul ţării, acesta programase pentru 1995 ca volumul de activitate economică să depăşească 150.000 lei pe cap de locuitor în 23 de judeţe ale ţării.
jurnalul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu